Simţeam cum pielea şi carnea îmi erau despicate, cum se desprindeau de pe oase, cum urmau să fie sfâşiate şi aruncate undeva într-un viitor întunecat şi sumbru. Simţeam cum oasele îmi erau aruncate în focul care cuprindea întreg crematoriul, cum cu fiecare scânteie eram cu un pas mai aproape de iad şi de tot ceea ce însemna diavol şi slujitori ai acestuia, cum demonii urmau să îmi înşface sufletul însângerat şi aveau să îl mutileze pentru totdeauna. Cenuşa rezultată din arderea scheletului meu era trecută acum printr-o clepsidră a timpului, ceea ce mi-a amintit de faptul că la un moment dat aveam să mor. Speram totuşi că ceea ce a mai rămas din mine să fie aruncat în valurile mării, lăsându-mi o parte din trup să se bucure de puţină libertate, să se simtă ca şi cum ar fi viu şi să poată percepe apa învolburată strecurându-se prin vene, contopindu-se cu sângele amar şi rece.
Şi totuşi... nimic. Îmi era bine, cald şi aveam parte de un sunet plăcut, un zgomot continuu. Mii de voci ale sufletelor îndurerate spuneau acelaşi lucru: “Bun venit în infern”…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu