Do you belive in dreams?

    Eram unde obişnuiam să fiu, exact în spatele tău, apărându-te de tot ceea ce însemna viclenie şi ură, eram lângă tine, deşi nu mă simţeai. Trăiam între două lumi, între cei ce sperau ca poarta raiului să se deschidă pentru a mai simţi razele soarelui pe feţele lor şi între cei  care se bucurau de ele fără a realiza asta. Şi eram pierdută, nu mă simţeam a cuiva, ci eram o simplă umbră a trecutului care a ales să îşi coboare aripile peste trupul tău marcat de diavoli. Şi speram ca cineva să îmi permită să mă pierd din nou în braţele tale şi speram să simt din nou acea căldură carnală pe care o devoram în acel prezent mort şi dat uitării. Încă mai credeam că la sfârşitul lumii te voi regăsi pe acelaşi meleag înconjurat de prădători, iar tu, un înger inocent aveai să cazi în capcana lor. Şi te  îmbrăţişam, însă măcar atunci poate va fi diferit, poate te voi simţi din nou, atunci poate...nimic.
    Eram în spatele tău, acolo unde obişnuiam să trăiesc, întotdeauna eram umbra ta, cea care te veghea şi încerca să te oprească de la prăbuşire şi dezastru. Am ales să trăiesc în lumea asta, să simt pe umerii mei sufletele celor ce nu puteau să trăiască printre fiinţele dragi, simţeam acea durere care le străpungea sufletele. Şi eram aici, în timp ce ei erau acolo şi tânjeau după o îmbrăţişare venită din partea unei alte persoane, unei fiinţe exact ca tine. Simţeam totul, cum se revoltau că ei erau acolo în timp ce puteau fi în locul meu, apărând un copil inocent. Dar nu, eu eram cea care a fost trimisă pe pământ şi care apăra un diavol, te apăram şi acum, după atâta timp, apăram partea ta bună, copilul inocent din tine, iar duhul diavolului ce zăcea în tine speram să fie sugrumat de aripile mele.
     Dar nu...erai pierdut, iar eu odată cu tine...pentru totdeauna într-un vis...

Eliberare

     Şi nimic nu mai era la fel, totul se schimbase şi fusese redus la tăcere. Şi nimeni nu mai avea de gând să spună ceva, căci o revoltă ar fi trebuit să fie pornită. Şi nimic nu mai puteai replica pentru că ceva ar fi explodat. Şi nu mai aveai dreptul la nimic, ci doar să asculţi fără a spune ceva, căci, în caz contrar, totul ar fi căzut în capul tău şi ai fi devenit ignorat. Şi nu mai conta că poate aveai partea ta de dreptate, căci nu erai important, erai un anonim ce se hrănea doar din cuvintele uzate ale celor celebrii. Şi era normal? Nu era, dar cui i-ar fi păsat că ai vrea să te afirmi? Nimănui. Trebuia să rămâi în colţişorul tău pentru tot restul vieţii, să nu ieşi din acea cuşcă, căci dacă o făceai, erai ca şi mort. Şi dacă erai pe dos faţă de ceilalţi, dacă erai un trădător în rândul pupincuriştilor şi dacă aveai un cuvânt de spus, ce se întâmpla atunci? Nimic, doar erai diferit şi riscai să rămâi singur căci ai trădat un grup al naibii de infect. Şi fă-o, dacă simţi asta, atunci fă-o! Afirmă-te şi  dovedeşte că tu eşti speranţa minorităţii care încă mai era dreaptă şi care încă mai avea un cuvânt de spus. Eliberează-te de sub robia la care ai fost condamnat involuntar.  Înfloreşte...

Semnat anonim.

Tăcere

     Mă priveşti, te privesc, ne privim. Plâng, te amuzi, mă enervezi. Ai un zâmbet amar, dispreţuitor. Lacrimile încă se revarsă abundent pe obrajii mei, un scâncet strecurându-se printre buzele vinete, culoare datorată muşcăturilor pe care mi le-am făcut doar pentru a nu scoate ceva greşit pe gură. Sunt pe duşumeaua ce trosnea cu câteva momente în urmă din cauza impactului dintre mine şi ea. M-ai luat de braţ, mi-ai apucat chipul in palma masivă pe care o aveai, strângându-mi obrajii, gura luându-mi forma literei ‘O’. Mi-ai rostit acele vorbe pline de venin, m-ai lovit şi m-ai aruncat ca pe un obiect ce era uzat, nemaiputând fi folosit. Asta am însemnat eu pentru tine? Ţst, era atât de evident că nu m-ai plăcut niciodată; toţi vedeau acest detaliu “nesemnificativ”, mai puţin eu. Eram orbită de dragostea pe care ţi-o purtam. Te zăream şi chiar atunci când toţi îţi vedeau defectele, privirea mea era înceţoşată din cauza pânzei croşetată din fire de iubire şi brodată cu vise dulci, însiropate de fapt în minciuni. Mă batjocoreai, însă credeam că acesta este felul tău de a-ţi arăta afecţiunea.

     Mă mai priveşti o singură dată, urmând să prăseşti casa şi să pleci la cele ce îţi ofereau satisfacţia trupească pe care eu nu ţi-o puteam da. Sunetul uşii trântite încă îmi răsuna în minte, momentele cu noi doi derulându-seră pe peretele dormitorului meu. Toate astea se întâmplă doar pentru că nu am vrut să mă culc cu tine? Ţst, ce prost eşti. Nu meriţi nici măcar o privire simplă, nu mai zic de una admirativă. Eşti prea dobitoc.